Ce s-a întâmplat cu Coldplay?
by 21 mai 2014
În sfârşit, primul articol despre un album pe care nu vi-l recomand. Ştiu că scriind despre el îi fac reclamă, chiar dacă negativă, dar nu mă pot abţine, trebuie să vă spun de ce e prost ultimul Coldplay. Îi admir de multă vreme, am trei viniluri cu ei în „colecţia mea de discuri”, penultimul album mi-a plăcut mai puţin, dar mi-a plăcut, chiar şi cu Rhianna invitată avea o chestie, o bucurie care acum lipseşte cu desăvârşire. Şi nu vreau să cred că de vină e despărţirea lui Chris Martin de Gwyneth Paltrow, de obicei despărţirile provoacă artiştii să scrie şi mai bine – vezi Blood on the tracks al lui Bob Dylan, Us al lui Peter Gabriel sau ultimul Elbow. Cu şase ani în urmă citeam un interviu cu ei în Q Magazine în care Martin declara: „îmi doresc să fac cele mai bune piese number 1 din lume şi până acum n-am avut parte de nici una”. Articolul respectiv era în mare despre Viva la vida, un album superb, produs de Brian Eno, un magician cu care aproape orice muzician de pe planeta asta ar vrea să lucreze. Ironic, piesa cu acelaşi nume a aterizat pe locul 1 şi în UK şi în State. După care au fost acuzaţi de plagiat în vreo trei rânduri, cel mai celebru caz fiind al lui Joe Satriani. Se pare că toată lumea a scris o Viva la vida la un moment dat şi n-a avut parte de succesul lor. Dammit! Dacă stau bine să mă gândesc aduce destul de bine cu Angels and clowns… Revenind, credeam că asta înseamnă pentru Coldplay comercial şi eram foarte încântat. Se pare însă că tovarăşii vor mai mult. Şi au repetat greşeala lui Chris Cornell de acum câţiva ani, lucrând cu Timbaland, un producător din cu totul altă sferă, bun pe felia lui, dar total nepotrivit pentru producţii care implică şi oameni, şi cu Avicii şi Madeon, care iarăşi n-aveau ce căuta aici. Din cauza lor, Ghost stories pare un album solo Chris Martin cel puţin dubios, instrumentele au dispărut, au fost înlocuite aproape complet de sunete electronice (mai puţin chitara, căreia însă i s-a dat un rol absolut nesemnificativ, este efectiv îngropată în mix). Şi dacă ar fi doar o problemă de sound! Piesele mi se par total neinspirate, cu greu am reuşit să ajung la capăt. Parcă ar fi fost scrise forţat, din obligaţie, n-au niciun cârlig. Faza asta cu vâslitul în două bărci nu cred că funcţionează. Oricât de mult şi-ar dori, Coldplay nu vor fi niciodată ascultaţi de cocalari. Ăia au treabă cu alte nume, de multe ori produse de Timbaland. În schimb îşi vor pierde publicul actual. Sau poate greşesc eu şi mişcarea lor a fost una strategică, iar la anul printre blocurile gri se va auzi Ghost stories, mai ştii? Ar fi cel puţin interesant. Mi-e dor de inocenţa de pe Parachutes. Îmi plac trupele care experimentează, care explorează noi teritorii sonore, dar în cazul de faţă mi-aş fi dorit să rămână acolo, la Spies şi la Sparks.
comentarii
-
Civilian
Am vazut recent noul clip Coldplay si mi s-a parut un sound cam de plastic, dar am crezut ca e o exceptie. O sa il ascult din curiozitate pentru ca Parachutes este bun cap-coada(just like „Forbidden drama”). Daca ai ascultat si Chris Cornell esti mare. Cred ca sunt the only one fan:). Nu am putut sa inghit nicicum albumul cu Timbaland. Incearca totusi „Seasons”(e de pe OST „Singles” – un film mai vechi din perioada grunge), „When I’m down” si „Two drinks minimum/As hope and promise fade”. Ar merge macar la un Impromptu…
-
Dan Byron
Le știu, Cornell ascult de prin ’94, de pe vremea Black hole sun-ului. Mulțam oricum 🙂
-
-
georgiana
Subscriu!
Midnight mai suna cumva, desi tot electro la maxim. Magic & A sky full of stars le-am putut asculta pe un sfert dupa care … ori imi venea sa plang ori sa rad astfel incat, din respect pentru Viva la vida am preferat sa opresc playerul.
Cum spuneam, Midnight as putea sa il diger (am reusit sa ascult toata piesa), dar nici aici (desi e 12:00 :))) si se mai intampla si miracole) nu am fost impresionata. Sunete electro deja „fumate”, clipul – o radiografie ieftina a unei trupe care, cu ani in urma, prin Viva la vida m-a facut sa simt cum parca respir pentru prima oara :). Pacat de ei … Urate fantomele 😀 !!!
Cum tot a venit vorba de fantome, felicitari pentru A poem without an end :), superba piesa.-
Dan Byron
Mulţumesc. Şi mie tot Midnight mi s-a părut cea mai OK, dar nu e deloc Coldplay. Şi ultima, O, unde în sfârşit pianul are un rol, dar care tot sună a dream-pop sau ceva de genul.
-
-
Cristian China-Birta
Şefu, m-ai provocat să ascult albumul mai repede decât mi-am programat. Şi îţi mulţumesc pentru asta. Căci m-ai scutit de o imensă pierdere de vreme în weekend. După cum am scris pe blogderocker.ro.
http://blogderocker.ro/ghost-stories-albumul-care-care-ar-putea-trimite-spiritul-coldplay-la-loc-de-verdeata/ -
-
Druida
Am auzit zvonuri ca U2-ii lucreaza (sau au lucrat, sau ar fi lucrat :D) cu Timbaland la viitorul album… sa speram ca nu! 🙂
-
-
Mihai
Si mie mi-a creat aceeasi impresie – a unui (slab) album solo. Piesele nu au zvâcul ala Coldplay, nu au substanta. Nu inteleg de ce au redus instrumentatia la minim si s-au bazat doar pe efectele lui Timbaland. Trist, foarte trist…
-
Alexandra
out of context: asculta albumul nou de la Warpaint…damn!
-
Pingback: Coldplay – Everyday life – Dan Byron
Cristian China-Birta
Mno, tocmai ce mi l-am pus pe lista de ascultare in weekendul asta… M-ai bagat in ceata acuma… Oricum il ascult. Si poate vin cu o contra-cronica 😀