Hoinar

Prietenii mei se opriseră la vreo zece metri, pe colțul de la Romarta, și acum se hăhăiau. Adevărul e că imaginea era cel puțin ciudată. Părea că dau un autograf unui homeless. Nu-i dădeam, evident. Îi scriam pe o bucată de hârtie numărul meu de telefon.

L-am cunoscut pe Dragoș în 1995 în pasajul de la Sf. Gheorghe, care pe vremea aia era unul din punctele principale ale buskingului bucureștean. Nu îmi aduc aminte cu cine cânta, parcă Eddie era partenerul lui, dar asta n-are nicio importanță. Era un tip cumințel, cu un păr creț și niște ochi de culoarea cerului. Ni s-a întâmplat de mai multe ori să cântăm împreună, atunci când ne suprapuneam sau lipsea careva. Ba odată țin minte că am făcut gașcă mare, avusesem nu mai știu ce cântare în altă parte și ne-am întâlnit cu toții în pasaj – Eddie, Vali, Jax, Arsene, eu și Dragoș. Știam oricum același repertoriu, cântam până și Nirvana împreună, lui Eddie îi plăcea să răcnească pe Where did you sleep last night? de se uitau oamenii la noi ca la mașini străine. La sfârșitul anului eu m-am retras din frumoasa aventură și m-am apucat să dau anunțuri la ziar. Am povestit despre asta aici.

Ne-am revăzut prin 2001, când pe mine mă părăsise gagica și mă mutasem pentru o perioadă într-o garsonieră a unui amic, împreună cu niște nebuni/e care făceau chefuri non-stop. Era schimbat, chelise și începuse să vorbească foarte mult. Avea un umor de bătrânel mucalit care îl prindea. Mi-a povestit de Eddie care se mutase în Franța și o ducea foarte bine, de mandoliniștii orfani cu care cânta acum, ne-am învârtit amintiri în pahare și fumuri de foști adolescenți prin nări. N-am fost niciodată destul de apropiați, așa că nu ne-am întâlnit iarăși pentru câțiva ani.

Data următoare era în Vamă, iar el o luase complet razna. Fusese la Eddie în vizită și depășise termenul vizei, iar acum primise interdicție. Mi-a spus că e ca și cum ai fi într-o închisoare mai mare. Umbla gol pe strada principală, mai mulți prieteni încercaseră să-l ducă acasă fără niciun rezultat, nu mai avea niciun ban, ce să mai vorbim de cort sau alte pretenții. Dormea pe unde apuca. M-a întrebat dacă îi dau o bere și m-am dus fără niciun comentariu la bar să-i iau. Când i-am dat-o, a zâmbit răutăcios, și-a pus degetul mare pe gaură și a început să o agite. În 30 de secunde toată lumea de la masă era udă și lipicioasă.

Acum era murdar, purta o haină jerpelită și își lăsase ditamai barba. Se bucura că mă vede, dar nu voia niciun ajutor. A luat bucățica de hârtie și mi-a promis că mă sună. Nu făcut-o, iar după puțină vreme am auzit că s-a și prăpădit. N-o să uit niciodată ochii lui albaștri.

P.S. Piesa este despre un alt eu dintr-o lume paralelă, care a luat alte decizii la un moment dat. Destinul lui Dragoș m-a inspirat doar.

P.S.2 În fotografie nu este Dragoș, ci un busker oarecare din Barcelona.