Marele Gatsby

by Dan Byron 24 mai 2024

Săptămâna viitoare are loc cel de-al treilea bookclub inițiat de mine, iar eu abia acum mi-am dat seama că n-am scris nimic despre Marele Gatsby, cartea lui F. Scott Fitzgerald pe care am citit-o pentru cel de-al doilea. Nu c-ar fi obligatoriu, dar merită din plin. 

Știm cu toții imaginea asta. Una din memele folosite excesiv. Probabil unii dintre noi nici măcar nu-și amintesc pe cine juca DiCaprio aici. Și probabil unii — puțini la număr, sper eu — nici măcar nu știu că îl cheamă DiCaprio. Sau că e actor. Sau ce e ăla un actor. Nevermind, divaghez. Alta e ideea. Imaginea asta e din cea mai recentă ecranizare a Marelui Gatsby, iar momentul cu pricina se petrece fix când Nick Carraway, povestitorul, se întâlnește cu Gatsby pentru prima dată. Iar DiCaprio este un Gatsby per-fect. Uite aici fragmentul din carte:

“It was one of those rare smiles with a quality of eternal reassurance in it, that you may come across four or five times in life. It faced — or seemed to face — the whole external world for an instant, and then concentrated on you with an irresistible prejudice in your favor. It understood you just so far as you wanted to be understood, believed in you as you would like to believe in yourself, and assured you that it had precisely the impression of you that, at your best, you hoped to convey.”

Îmi cer scuze pentru încăpățânarea de a nu traduce respectivul fragment. Am motivele mele. M-am apucat să citesc Gatsby în română, în traducerea lui Mircea Ivănescu, și m-am simțit ca un analfabet funcțional. Nu că domnul Ivănescu, fie-i țărâna ușoară, nu s-ar fi priceput să se exprime, dar domnia-sa a găsit de cuviință să fie mai mult decât un simplu traducător, iar în cazul de față chiar nu era nevoie. 

Mi-am procurat originalul gratuit de pe Apple Books și mi s-a schimbat complet percepția. De unde mă apucasem de un roman cam prăfuit după cei 99 de ani împliniți, dintr-o dată citeam unul supercool. Atât de cool încât în timpul vieții, F. Scott Fitzgerald a vândut din el doar vreo 20 000 de exemplare. Nici nu vreau să-mi imaginez cam cât de conservatoare era lumea în 1925, când a apărut cartea… (Ca să-ți faci o idee cam cât de mare a fost eșecul, la sfârșitul anilor 1920, All Quiet on the Western Front a lui Erich Maria Remarque a vândut într-un an circa 1 500 000 de exemplare.) 

Fizgerald a murit în 1940 având senzația că a dat-o de gard. Avea 44 de ani și era la al treilea infarct. În ultimii ani se luptase cu alcoolismul și problemele financiare și încercase să scrie scenarii pentru Hollywood. 

Ironic, The Great Gatsby a fost republicată doi ani mai târziu și distribuită gratuit soldaților americani care luptau în al doilea război mondial, devenind una dintre cele mai apreciate lucrări ale literaturii americane. Până în 2020 a fost tradusă în 42 de limbi și vândută în circa 30 000 000 de exemplare. Și tot ironic, până acum a fost ecranizată de patru ori. De trei ori la Hollywood…

Cartea e o miniatură. Are doar vreo două sute și ceva de pagini. Și, evident, nu se întâmplă foarte multe chestii, dar nu simți o clipă că ar fi prea puțin. Acțiunea se petrece în mare parte în Long Island la începutul anilor 1920, dar având loc în lumea celor cu foarte mulți bani, nu ți se spune o clipă că ar fi vreo problemă cu alcoolul. Suntem în plină Prohibiție, dar cine își permite, are acces la orice. Iar la petrecerile fără sfârșit din casa lui Gatsby nu e nimeni treaz, ferească sfântu’! Și nu prea știe nimeni cine e sau cum arată Gatsby cu adevărat. Cei mai mulți au auzit câte o legendă, de fiecare dată alta, și câteodată i-o spun chiar lui, habar n-având cu cine stau de vorbă. Nu că ar conta. Petrecerile sunt mișto chiar și când gazda pare că lipsește!

Între casele enorme ale bogătanilor din Long Island și New York se află o vale a plângerii, o fostă mlaștină transformată în groapă de gunoi, în care pare că până și oamenii sunt făcuți din cenușă, un purgatoriu prin care trebuie să treci de fiecare dată când mergi spre sau vii dinspre oraș. Contrastul ăsta izbitor pare să aducă în discuție posibilitățile nelimitate ale visului american — în ciuda aparentei averi fără margini, originile lui Gatsby sunt apropiate mai degrabă de respectivul purgatoriu. Iar asta implică discret și alte nuanțe, apropos de așa-zisul vis național. Povestea sugerează că Gatsby ar avea o legătură cu bursa, dar și că ar fi implicat în ceva afaceri necurate. Și bineînțeles că dincolo de toate trebuie să existe și o motivație. Iar motivația lui Gatsby e una romantică — e îndrăgostit nebunește de Daisy, bogătanca pe care a cunoscut-o înainte să plece pe front, acum măritată cu un milionar. 

Dar n-am să mă apuc să-ți spun povestea, n-am nicio intenție să-ți stric plăcerea și oricum e foarte posibil să fi văzut măcar unul dintre filme, așa că s-ar putea s-o știi deja. Însă mi se pare că merită subliniat faptul că cele două lumi până la urmă rămân separate. Săracii — foști sau actuali — se omoară între ei, iar bogații își văd liniștiți de viață. Cam ca în realitate. 

Cred că prima dată am auzit de The Great Gatsby în Man on the Moon, filmul despre Andy Kaufman cu Jim Carrey în rolul principal. În realitate Andy a citit doar fragmente din Gatsby în public. Păcat. În film citește toată cartea. Foarte mișto momentul în care pune discul. Asta chiar s-a întâmplat. Enjoy!