O seară de vară în Timișoara

5 iunie 2015

Iar am avut o zi din aia. M-am trezit la 5, am băut un fresh și am luat un taxi spre Fabrica (unde repetăm de mulți ani), ca să mă întâlnesc cu gașca, să ne încărcăm calabalâcul și să o întindem spre Timișoara. Taximetristul abia ce ieșise și se grăbea să-și facă mare parte din normă la prima oră, că mai târziu e trafic și e mai greu, așa că am ajuns cu un sfert de oră înaintea tuturor. Țuchi m-a întâmpinat veselă și mi-a ținut companie până au apărut ceilalți.
 
image
 
Viață de artist, seara vesel, dimineața mai puțin vesel, dar nu chiar așa de trist cum se spune, chiar dacă nu e prea plăcut să te trezești odată cu găinile și să te pui pe cărat scule din sală spre portbagaj.
 
image
 
Pe drum am tot dormit, am mâncat câteva mere și niște cronțănele luate în grabă de la o benzinărie, am citit pe bucățile de autostradă, că pe celelalte mă ia cu amețeli, am ascultat Roisin Murphy, Alabama Shakes și Faith no more (albumele pe care le-au scos anul ăsta și pe care vi le recomand așa, din mers) și am visat cu ochii deschiși la niște treburi despre care urmează să vă povestesc peste vreo săptămână și un pic.
Îmi place foarte mult La Căpițe în Timișoara, mi se pare un loc nemaipomenit de chilleală ziua și concerte seara. Și mi-a plăcut foarte tare și festivalul Music Travel, în cadrul căruia am cântat și noi. Și by the way, ține până sâmbătă. 🙂
Am făcut soundcheck-ul aproape în șoaptă, universitatea de peste drum avea ceva examen în desfășurare și deja veniseră niște jandarmi să ne avertizeze că deranjul ar putea costa.
Seara a fost genială, chiar dacă s-a întârziat destul de mult și Ilie Stepan & Horia Crișovan au trebuit să-și scurteze playlistul (mii de mulțumiri pentru gestul ăsta), iar noi am stat cu sufletul la gură să nu vină poliția, pentru că trebuia să terminăm la 11 și noi ne-am urcat pe scenă la fără 20. Din fericire însă n-a venit nimeni să întrerupă superbul schimb de energie cu voi, s-a terminat așa cum trebuia să se termine, cu happy end. Și piesele noi au avut ceva lipici, în special Little by little (care nu e Încet încet :)).
 
image
 
image
 
image
Poza în care apărem cu toții este făcută de Cristian Ioniță

comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.