4000 de cuvinte despre 2017

by Dan Byron 30 decembrie 2017

Incredibil cât de lung poate să fie un an, noi tot spunem că timpul aleargă, dar nu e chiar așa. Am învățat asta scriind articole despre 2015 și 2016. Acum a devenit cumva un obicei, o linie trasă la sfârșitul unui amalgam de evenimente, kilometri și locuri, o rememorare a unor clipe pe care altfel probabil le-aș uita și o mică ordine în marele haos.

Am început 2017 în forță, cu un concert la Clubul Țăranului în noaptea de revelion și unul la Hard Rock Café–ul bucureștean pe 6 ianuarie, când party-ul încă nu se terminase complet, dar nici viață prea multă nu mai avea. Între timp, pe 2, începusem ultimul calup de înregistrări pentru Privește cerul…, primul meu album solo. Despre asta am scris pe larg aici. Ziua înregistrări, seara proteste, ce viață! Printre cele două activități am reușit să cânt solo la Unteatru, să “joc” Dicționar explicativ al iubirii române cu Teatrul de Artă la Hof Café-ul din Brașov și să colaborez cu Fameless pentru lansarea primului lor album, Dreams without a past, din nou la Hard Rock Café.

 
Pe 9 februarie am lansat fiecare câte un single de pe albumele solo, iar al meu, Țara asta, s-a potrivit, întâmplător sau nu, mănușă, poate și din cauză că era proaspăt și era imposibil să nu mă inspir din tensiunea din aer. Noroc că nu prea scriu piese de dragoste, că la ce ambient ne oferă conducătorii noștri iubiți aș avea ditamai blocajul. Pe 13 la prima oră am lansat tot albumul pe bandcamp.com și am fost la Guerrilla de dimineață să mă întâlnesc cu Dobro, Gilda și Matei și să povestesc despre toată nebunia. Până la sfârșitul emisiunii vândusem vreo 5 exemplare. În aceeași zi am fost și la Național FM, la Denis Ciulinaru, iar o săptămâna mai târziu am tras o tură și pe la Muntele și Maco, la Tananana. Pe 17 a început turneul, denumit Solo together, la Iași, în Fratelli. A fost pentru prima dată în zece ani când am făcut voci secundare pe o scenă. Am cântat o grămadă de byron, dar și piese de pe albumele fiecăruia, iar rolurile solistice s-au schimbat în funcție de autor. A fost haios.

Când s-au mai calmat cât de cât lucrurile, am început să mai ies din casă și cu alt scop în afara protestelor. Pe 21 am ajuns în sfârșit la un concert al altora, am fost la Temper Trap în Fratelli Studios din București, care nu m-au impresionat cine știe cât, iar pe 25 la Teatrul de Artă, unde am văzut Insomniacii, o dileală scrisă de Mimi Brănescu și jucată genial de Liviu Cheloiu, George Constantinescu și Marin Grigore.

 
În februarie a mai fost lansat un singur album din ciclul Solo together­ – 9, al lui Sergiu (care în loc de 6fingers, de data asta s-a semnat pur și simplu 6), o aventură la care mă așteptam și nu prea. Știam (sau credeam că știu) cam ce scrie omul, doar cântăm împreună de atâta amar de vreme, dar a reușit să mă surprindă și să mă dea peste cap cu adâncimile și nebunia pe care și-a permis-o. Sergiu a cântat la toate instrumentele (mai puțin la tobe – l-a avut invitat pe minunatul Alex Mușat) și a înregistrat toate părțile vocale, dar și-a lăsat mixajul pe mâna lui Dănuț și masterul pe cea a lui Vladimir. Bineînțeles că și-a făcut coperta singur, însă n-a mai avut energie și nici timp să conceapă o chestie complexă ca la cele mai recente albume byron.

A fost urmat în martie de Lumină pe întuneric, albumul bestialului nostru sunetist, Vladimir (Ivanov), o colecție de cântece care n-au încăput pe discurile Pinholes, un amalgam de alternativ obsesiv și întunecat, cu versuri aparent fără sens. Vladimir a avut o mulțime de invitați – Sergiu, Dănuț, Anya (partenera lui de viață), Robert Moțoc (tobarul de la Pinholes), Bogdan Talpă și eu. Bineînțeles că și-a făcut singur mixajul și masterul, că doar e și el cine e.

Apoi Döme a lansat T sub vechiul lui pseudonim, Absurdcus. Îi ascult muzica de mulți ani, am încă pe niște harduri demo-uri antice de dinainte să existe byron, așa că știam ce-i poate pielea meșterului. Döme este cel mai experimentat dintre noi în înregistrări home-made, însă ascultându-i albumul m-am prins că și el s-a străduit. N-a avut invitați, a făcut totul de unul singur, ca de obicei, inclusiv mixajul, masteringul și coperta, ba chiar și niște voci, ca un adevărat independent. T este un soundtrack pentru vise, un disc bun de ascultat pe întuneric în căști de înaltă fidelitate. Sunt multe subtilități pe joase, așa că faceți bine și nu-l lăsați să fie gâtuit de difuzoarele laptopului.

Last but not least, Dănuț a lansat Igra sub pseudonimul Almadeer (pseudonim pe care nu l-am înțeles nici măcar eu), un album care ne-a pus în fund pe toți, mai ales că habar n-aveam la ce să ne așteptăm. Monsieur Georgescu a înregistrat în parte acasă, în parte la studioul Unda, unde lucrează în mod obișnuit ca sunetist și/sau producător, și i-a avut invitați pe Robin (fără Backstabbers), Alexei Țurcan (chitaristul din Travka) și pe adorabilele de la Muse Quartet. A fost prima dată când i-am auzit compozițiile și prima dată când l-am auzit cântând vocal. Jos pălăria! Bineînțeles că și-a mixat/masterizat singur daravela, dar pentru copertă și logo a apelat la Anya Dimitrov, că deh, când termini albumul cu câteva ore înainte să-l lansezi nu mai ai timp și pentru alte prostii.

Tot în martie am lansat Privește cerul… și pe alte platforme, gen Apple Music, Spotify, iTunes store, Deezer, Zonga, Tidal, Amazon, etc., încercând să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu muzica în format strict digital și care sunt tendințele eventualilor cumpărători. A fost o lecție nu neapărat plăcută, dar cu siguranță utilă.

În timpul ăsta, pe 8 martie am fost la Clubul Țăranului să-mi susțin un prieten, pe Ovidiu Niculescu, care întâmplător sau nu își lansa și el primul album solo, Cântecele unui derbedeu (pentru care am contribuit și eu cu două orchestrații și o voce).
Apoi pe 9 am fost cu trupa să filmăm la Starea nației, emisiunea meseriașului de Pătraru, care după ce că își permite să fie imparțial în lumea asta plină de părtinitori, mai susține și muzica faină din țara asta. By the way, la emisiunea lui nu se poate face playback… ce surpriză! 🙂 O zi mai târziu am cântat în Fratelli Lounge în București niște byron și câteva bucăți de albume solo, inclusiv o piesă a lui Vladimir. Bineînțeles că duminică am fost la protest, că doar nu era să stau acasă! Mă întreb când o să vină vremea aia în care să nu trebuiască să ne revoltăm…

 
Pe 15 martie am ajuns și la Radio România Cultural, unde am stat de vorbă cu prietenoasa Sorina Goia despre albumele solo și premiile RRC. Pe 16 am cântat singur în Deane’s Pub-ul din Brașov, iar pe 19 am plecat în Alpii francezi, la Snow Fest. M-am dat cu placa pentru prima dată, cu ambiție și inconștiență, și m-a durut undeva multă vreme după. Noroc cu un prieten, Vasile, care m-a instruit cât a putut, deși eram la 3200 m, altfel nu cred că ajungeam la următoarea stație de telecabină întreg. M-au răzbunat Sergiu, Dănuț și Suflețel (omul bun la toate din echipa byron), care au luat pârtiile la rând, doar-doar le-or termina (cred că îți trebuie câteva săptămâni pentru asta, sunt enorm de multe și de lungi). Concertul s-a petrecut undeva la bază și a fost mai puțin zgribulit decât mă așteptam, mai ales că eu am renunțat complet la folosirea oricărei chitare acustice. Între timp acasă, pe 20 martie, Codruț a fost la Teatrul Odeon la Gala Premiilor Radio România Cultural să ne ridice premiul.

 
Ne-am întors direct în pâine, am avut imediat concerte la Craiova, în Charger, și Timișoara, în Fratelli (unde am primit și un cadou – al meu portret pictat de Cătălina și Sabin Chintoan). În Timișoara aveam să cântăm din nou peste încă o săptămână, la petrecerea aniversară a firmei [e-spres-oh], dar n-am putut rămâne în oraș, așa că am mai făcut un du-te vino de 550 km bucata cu firimituri de autostradă.

Ca o păcăleală, pe 1 aprilie m-am dus să-i văd pe amicii de la Rome cântând la Control și am fost destul de dezamăgit. Mi-a plăcut mult mai mult când au venit doar Jérôme și Eric, colegii lor semi-mercenari sunt niște amatori. Apoi pe 7 am fost la /Form Space-ul din Cluj, împreună cu Vița de Vie și Toy Machine. A fost o noapte lungă, cu beri învârtite printre cuvinte în lobby-ul hotelului până spre dimineață. A doua zi am plecat la Bistrița, unde am stat până după Paști pe chill & flow.

 
Pe 21 am terminat în sfârșit turneul Solo together, la Fratelli Studios din București, alături de Robin & the Backstabbers, Mono Jacks și Travka, care avuseseră turnee paralele cu al nostru, sub cupola Overground Elements. A fost un concert foarte frumos, cu toate cele patru trupe cântând și electric, și acustic de-a lungul nopții.

Apoi pe 24 dimineața am fost la țicniții de la matinalul Gold FM (Geanina Corondan, Radu Buzăianu și Artur Palaghia), iar seara m-am dus la Sala Palatului să-l văd în sfârșit live pe Gregory Porter. Sunetul n-a fost cine știe ce, dar prestația a întrecut orice așteptări, oamenii au cântat de am căzut de pe scaun. Din păcate finalul a fost umbrit de o veste groaznică – un prieten dispăruse peste zi împreună cu toată familia lui într-un accident imprevizibil, pe una din șoselele încurcate ale țării ăsteia. Am fost și am luat un autograf de la monsieur Porter pe vinilul Liquid spirit, dar totul era parcă în ceață, dacă nu i-ar fi rămas semnătura mâzgălită pe copertă, a doua zi aș fi putut crede că am visat.

Peste alte două zile am plecat în Sicilia, unde am niște prieteni care nu se lasă ne-vizitați cu una cu două. Am pierdut astfel o înmormântare, dar am câștigat o spălare pe creier. De data asta am făcut și o tură turistică prin Siracusa și Taormina și m-am îndrăgostit de Sicilia încă și mai tare.

 
Ajuns acasă după fix o săptămână, am zăcut două zile apoi am plecat iar, de data asta în Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri 14 (pe scurt TFB14) din Delta Dunării. Am tras mai multe cadre decât cu un an în urmă – aveam experiența pozelor eșuate care păreau ok pe ecranul camerei – drept urmare am avut mai multe poze bune. A fost prima oară când am fost felicitat de al meu bun prieten Cristian Șuțu.

 
Ca de obicei, n-am stat până la finalul taberei, ci am fugit la București să cânt la un party organizat de Silva și apoi la Timișoara, la StudFest. Nu știu cum sau de ce, festivalurile au început foarte devreme anul ăsta. Pe lângă StudFest, în mai am mai cântat la  Ghibstock, în Cluj (în curtea unui liceu plin de elevi atenți în mare majoritate la orice altceva), Natura Fest, în București, Hangariada, în Iași și Zilele orașului Târgu-Mureș. În plus, am scris muzica unei piese de teatru – Să-i îmbrăcăm pe cei goi (de Luigi Pirandello, regia Dan Lăcătușu), care a avut premiera pe 22 la Teatrul de artă, am înregistrat încă o piesă cu Grimus și l-am cunoscut pe Ion Aion, autorul superbei Spovedania unui preot ateu.

Iunie a fost o lună foarte aglomerată. Am cântat la StreetFood Fest – Sibiu, CraftBeer Fest – București, Filarmonica Pitești, Rocanotherworld Fest – Iași, StreetFood Fest – Arad, Fête de la Musique -Dudelange (Luxemburg), Au bureau – Créteil, Novotel – Fountainbleu, Fête de la Musique – Fountainbleau (toate în Franța) și Afterhills – Iași. Acesta din urmă a fost unul dintre cele mai impresionante festivaluri la care am cântat vreodată, alături de Electric Castle.

 
Printre concerte am povestit cu Adrian Ciobanu despre viața de artist la Grădina Verona în cadrul unui eveniment organizat de Laboratorul de Artă, am “jucat” Dicționar…-ul la Teatrul de Vară din Arad și am cântat câteva piese la tributul Chris Cornell organizat de Alex Purje la Fabrica. Am început să-mi fac bagaje paralele și am trăit momente de intrat-pe-ușă-lăsat-rucsac-luat-alt-rucsac-ieșit-pe-ușă. Nu că m-aș plânge, a fost genial. Pe final de lună am plecat la relaxare și revelații în Belgia, la genialul Rock Werchter. Am scris despre asta aici.

Pe 5 iulie seara m-am întors, iar a doua zi pe la prânz am plecat în Biz Social Media Summer Camp (pe scurt bizsmscamp) la Pârâul Rece, unde am fost și speaker printre altele. Am povestit pe scurt despre ascensiunea mea unui public format din oameni mult mai deștepți ca mine, cu tupeu, fără notițe, fără prezentare, fără nici măcar o proptea pentru un eventual blocaj. Inconștient, ca de obicei. Se pare însă că momentul meu a avut un oarecare succes. În săptămâna următoare am avut și două paneluri la Mastering the Music Business (pe scurt MMB) din București, în care am povestit despre muzica de film și despre singers/songwriters. Încet încet mă fac și orator. În iulie am avut doar două festivaluri – Electric Castle la Bonțida și Vama Libre la Vama Veche, dar am cântat și la Unteatru în București, la Vega în Mamaia sau în curtea muzeului Enescu din București, în cadrul unui eveniment caritabil organizat de Asociația Merci Charity Boutique, cu care am mai lucrat și anii trecuți.

 
De ziua mea am petrecut alături de câțiva prieteni (vreo 70) la un chef organizat de Conan PR & Silva la Fix me a drink. A fost prima petrecere după mulți ani, de obicei 31 iulie mă prinde cântând pe undeva, ca norocul anul ăsta a picat chiar luni.

 
La început de august am fost să-i văd pe Mono Jacks la Backyard acoustic-ul de la Verde Stop, apoi am cântat unplugged la Grădina cu Filme, pe o căldură soră cu leșinul. După care am fugit din cuptorul Bucureștiului direct la răcoarea din Apuseni. Am trecut din nou pe la Focul Viu, prin Cheile Galbenei, Cetățile Ponorului, Poiana Florilor sau Cetățile Rădesei, am stat în camping la Glăvoi, am mâncat talmeș-balmeș-uri la ceaun (bine Billy!) și am fredonat Dușmănia de la Partizan până ne-a dat sângele pe nas. Ba când am prins semnal l-am sunat pe Suedezu’ și i-am cântat-o.

 
Proaspăt întors de pe munte, am făcut un unplugged în parcul Al. Ioan Cuza, alături de ai mei dragi colegi și mirobolantele Muse Quartet, apoi ne-am târât din nou prin festivaluri, WTF Bistrița, Hang out Năvodari și Folk you Vama Veche, ultimele două în aceeași seară. Au urmat câteva zile de dezmăț, cu Ovidiu Niculescu, Artan, Vlase și Paur prin Vamă, sărbătorindu-l pe Ovidiu, care făcea frumoasa vârstă de. Au fost pe rând trei concerte – Zob (care mi-a plăcut la nebunie), White Mahala și concertul de ziua Ovidiului, la care am cântat cu toții șlagăre internaționale în limba română, într-un hal fără de hal, dar cu mare chef. Chiar pe Artan nu-l văzusem demult așa în vervă, a fost genial, mi-era mare dor. Pe 18 m-am întors în București să stau la taifas cu Andrei Partoș la a lui emisiune Psihologul muzical de la Radio România Actualități, iar pe 19 seara am ajuns din nou la mare – aveam cântare singur la Copacabana, în 2 Mai. După care am fugit din nou de cuptor, în Retezat de data asta, dar ne-am întors repede repejor. O fi fost el august și om fi vrut răcorică, dar noaptea erau un pic sub 0°C și bătea un crivăț de îți clănțăneai și ultima dorință. Ziua mergea doar un pic pe plus, dar vântul nu se oprea nici legat, așa că am șters-o englezește în Hațeg, unde era din nou august, iar în depărtare munții arătau ideal.

 
Pe final de vară/început de toamnă, am avut două unplugged-uri de grădină, unul la Verde Stop în București, altul la Jardin în Timișoara (amândouă sub denumirea Backyard acoustic), apoi am fost la Sibiu, la Focus Fest. După care, chef – ne-am adunat cu mic cu mare în prima tabără Overground Music, la pensiunea Valkyrie de lângă Bacău. A ieșit bestial, am petrecut niște zile lungi cu prieteni din underground, am ascultat o grămadă de muzică, am cântat, am fotografiat, nuuuuu, n-am băuuuut, iar într-o seară am jucat chiar și telefonul fără fir. Haos. Merci Dudu, ești cel puțin la fel de nebun ca noi! Spre finalul taberei am jurizat proaspăt revitalizatul Rock Your High School și am cântat la Street Food Fest Bacău.

 
La mijlocul lui septembrie am început iar pasele – am fost cu Dicționar…-ul la Slobozia, într-o cafenea foarte cochetă numită Vista, apoi cu byron-ul la party-ul KPMG din București și din nou la Guerrilla de dimineață. Pe 18 am fost la emisiunea Folk Bun de la Rock FM (la alea de rock nu mai aveau loc, noroc cu Cristi Dumitrașcu, că altfel rămâneam pe afară), apoi pe 20 am cântat la gala Biz, în București, după care la Covasna, la petrecerea ELKO (unde a fost genial) și la Fabrica, aniversând zece ani de la apariția Forbidden drama. E ciudat cumva să reiei un album integral după atâția ani în același spațiu în care l-ai lansat, te trezești brusc în trecut și parcă nimic nu mai e la fel. Noroc cu voi, martorii știutori de piese și de versuri, care ne-ați făcut să ne simțim în al nouălea cer.

 
În aceeași seară, pe 23, la Pitești a fost premiera piesei Romeo și Julieta (Shakespeare, evident, în regia lui Bogdan Cioabă), o variantă cu muzică scrisă de mine. N-am apucat nici până acum să văd versiunea finală, dar am văzut un “șnur” cu câteva zile înainte, așa că am idee cum arată. Carevasăzică mai întâi orator, apoi compozitor de muzică de teatru. Hmmm, viitorul sună cel puțin interesant… V-am spus că la anul vreau să mă apuc să predau songwriting?

În octombrie m-am întors din nou la Bacău, în Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri 13 (da, știu, ar fi trebuit să fie 15 după 14, dar asta a fost una amânată anul trecut și a rămas cu numele), pe un șantier organizat de Habitat for Humanity. S-au construit sub obiectivele noastre nu mai puțin de treizecișișase de case pentru familii nevoiașe. Cred că a fost cea mai grea tabără de fotografie în care am fost, pentru că ne-am învârtit cinci zile într-un singur perimetru și la un moment dat chiar nu mai vedeam niciun cadru nou (sau așa mi se părea), însă fotografiile rezultate au meritat tot efortul. Și cred că a fost singura tabără din Ro pe care am petrecut-o până la final.

 
Pe 7 am ajuns în Control unde am văzut din nou Fink. Veniseră din Kiev și făcuseră vreo 23 de ore până în București, dar nu au lăsat să se vadă o clipă. Am stat un pic de vorbă cu doi dintre ei după cântare (chiar, mi-am dat seama că de la Fin am patru autografe și de la Tim două), dar când am vrut să facem o poză împreună am fost refuzat. Weird… Pe parcursul lunii am mai văzut Douglas Dare, tot la Control (a venit singurel, dar a cântat de mi s-a ridicat părul în cap), Krisper și A-C Leonte în Expirat, Hiromi & Edmar Castañeda la Ateneul Român (vaaaai, cum a fost concertul ălaaa!) și Kumm la Clubul Țăranului.

 
În octombrie am mai avut un concert împreună cu Doru Trăscău, în care am stat și am depănat amintiri (și am cântat pe rând), două concerte solo, unul pe stradă în Cluj și unul în Doors-ul din Constanța și din nou o cântare cu trupa la Hard Rock Café. Pe 25 am bifat în sfârșit și matinalul de la Radio Seven, unde am stat de vorbă cu Mihai Cioceanu și Alex Crăciun. Pe final de lună am fost la Timișoara să țin un workshop de songwriting la conferința numită Muzikon și să vorbesc în vreo două paneluri. Din nou nu mi-am luat notițe, n-am avut prezentare, plasă de siguranță sau baston. Am scris însă demonstrativ și pe repede-înainte muzica pentru Cățeluș cu părul creț, pentru care am prezentat și două variante armonice. A fost haios, sper că nu numai pentru mine.

 
La începutul lui noiembrie am fost la Nottara să văd Leul Ra, un musical scris de un vechi amic, Marius Popa. N-am fost impresionat. N-am văzut/auzit în Ro un spectacol de genul ăsta care să stea în picioare, în afară de Fantoma de la operă de acum vreo doi ani de la Operetă (care e oricum scris de Lloyd-Weber și era oricum regizat de un australian, deci nu se pune). Ai nevoie de scenariu/scenă/scenografie/coregrafie/sunet special gândite pentru așa ceva de oameni care nu fac alt gen de spectacole, plus actori special antrenați în domeniu (care nu joacă de obicei în Caragiale sau Cehov) și dotări tehnice corespunzătoare, asta pe lângă muzică și versuri. Noi n-avem oameni care să se ocupe de asta, cei din teatru gândesc altfel iar spațiile noastre nu sunt pregătite pentru mai mult de un banal decor. Dar cunosc o grămadă de visători care ar vrea să facă musical, unii dintre ei au și încercat, fără mare succes însă. Poate ar fi cazul să facem lobby la ATF să înființeze o secție specializată. Dar cine o să predea? Poate profesori de afară, cei de aici n-au experiență… În fine, mare păcat de tot efortul, sorry mate!

În noiembrie am lansat Departe de lume, noua piesă în colaborare cu Grimus la Control.

Apoi am cântat cu trupa la Brașov în Dean’s și la București în Jam Stage, după care am plecat la Budapesta, unde am participat iarăși la o conferință de music business (Budapest Showcase Hub) și am avut o cântare în Instant. Între timp, pe TVR3 a fost o emisiune despre mine (cu bucăți de interviuri și filmări din concerte strânse de prin arhive) inițiată și montată de amicul Doru Ionescu. Sărumâna boierule! 🙂

După care am fost iar în Timișoara la Jardin, de data asta înăuntru, apoi la /Form Space în Cluj, unde am cântat alături de Lucia și Mono Jacks. Din păcate DJ-ul casei n-a înțeles că trebuie să ne întoarcem pentru bis, a considerat să suntem doar o trupă de deschidere, așa că ne-a scurtat concertul cu câteva piese. Sorry about that… O săptămână mai târziu mai aveam un pic și ne urcam pe mese la Trumpets-ul din Iași, care aniversa trei ani de existență. Pe 29 am ajuns într-un sfârșit și la RFI, la emisiunea lui Valentin Panduru, iar pe 30 am aniversat unsprezece ani de când am pus prima dată piciorul pe o scenă în formatul actual (nu și în formula actuală) printr-un concert în dragul nostru Control și am lansat un clip nou pentru City on fire. Mi-a plăcut la nebunie și a părut că s-a terminat prea repede, deși playlistul a durat în jur de două ore.

Decembrie n-a fost deloc o lună mai liniștită, așa cum aș fi preconizat. Am fost din nou pe la matinaluri, la Guerrilla și la Tananana, apoi am plecat din nou în Biz camp, de data asta în varianta winter, unde am cântat în prima seară cu Doru, iar în zilele următoare am stat la tot felul de prezentări. Am participat inclusiv la un exercițiu de PR care m-a depășit total. În timpul taberei am fost cu trupa în Brașov, la Khrunen, unde a fost bestial, iar în ziua plecării în parcul Titan din București, pe o coșcogeamite scena (după care am tulit-o iar la protest). Am ajuns iar și la Constanța, într-un loc nou, IQ Pub, și din nou în București la o gală Inițiativa România și la petrecerea de crăciun a Vodafone-ului. Sărbătorile le-am dormit în Bistrița, cu niște pălincă sub pernă, ceva sarmale pe cearceaf și un vârf de maioneză pe nas. Anul s-a încheiat glorios cu o cântare la Cluj, la Târgul de Crăciun din Piața Unirii, chiar lângă patinoarul de lângă statuia lui Matei Corvin.

Rezumat concerte 2017:

75 concerte în 24 de orașe și localități, după cum urmează:

52 concerte byron
2 showcase-uri byron la conferințe de music business
6 petreceri private byron
2 nunți cu byron
5 concerte solo
2 concerte împreună cu Doru Trăscău
3 spectacole Dicționar explicativ al iubirii române
3 concerte – invitat

 
P.S. În ianuarie ne apucăm de album nou, dar până atunci mai sunt câteva zile. La mulți ani, să fiți iubiți!

Fotografiile în care apar și eu sunt făcute de Cristian Șuțu, Năluca, Ciprian Vlăduț, Anya Dimitrov, Silvestru Petru, Sergiu Mitrofan, Andrei M, Seba Tătaru, Laszlo Demeter & încă cineva neidentificat. Filmări & montaj Blue Cat Studios, TVR.