O seară cu Steven Wilson
Blocuri, lumini se aprind, se sting, la început aleator, apoi din ce în ce mai ordonat. Proiecția uriașă din spatele scenei ne introduce în urbanul sărăcăcios, în lumea clădirilor cu zece sau mai multe etaje, universul necunoscuților, al indivizilor care trăiesc fără să lase urme, un cartier ca oricare altul în care ar putea locui […]
Povestea lui Costin Oprea
Umezeala mi se încurca între gene, alungind culorile, încețoșând imaginea cerului ce părea măcinat de propria-i împietrire. Mergeam fără nicio țintă, fără grabă, cu mâinile în buzunare, printre puținii oameni care se aventuraseră la ora aceea pe străzile Londrei. Nu recunoșteam nimic, mă cam rătăcisem, dar știam că asta nu e o problemă, orașul e […]
Marc Martel – Impersonator
Marc Martel este cel mai tehnic vocalist pe care l-am auzit în ultimii ani, cu siguranță mult mai bun decât mine, ba chiar mai bun ca însuși Freddie Mercury, idolul lui suprem, pe care îl poate imita aproape de perfecțiune. Ce nu poate „copia” este gâjâitul, „distorsul” natural pe care Freddie îl dezvoltase în timp, […]
Atlasul Norilor
Am văzut filmul acum câțiva ani și m-am simțit ca ultimul prost. Adică n-am înțeles nimic. M-am prins (sau am crezut că mă prind) că are o logică, erau anumiți actori care se tot repetau în alte roluri (câteodată chiar în roluri de sex opus sau de altă rasă) și am presupus că erau reîncarnări […]
Fără nicio păcăleală, trei albume ascultate de 1 aprilie
America a devenit stat islamic. Ajunsă pe Marte, noua misiune NASA a descoperit nu numai apă, dar și o comunitate de vasluieni. Tibi Ușeriu va traversa Oceanul Atlantic înot. Dan Byron s-a lăsat de muzică în favoarea agriculturii. S-a inventat apa caldă (oh, fuck, asta chiar s-a inventat!) 1 aprilie fericit, fie ca lumina! […]
Cum să cumperi Radiohead
Din când în când mă lovește câte un dor de trupe pe care le știu ca pe buzunarele mele și reascult câte o discografie întreagă. Asta am făcut zilele astea cu Radiohead, în așteptarea noului album, care parcă văd că o să fie anunțat în ziua apariției. Și pentru că din Q Magazine a dispărut […]
Trei albume de ascultat la drum lung
Muzica de drum este o chestie foaaaarte subiectivă (și când zic muzică de drum mă refer exclusiv la ce îi cade bine unui șofer la drum lung). Am întâlnit oameni care nu se pot concentra pe Radiohead, alții care ascultă Marillion sau metale grele, foarte mulți care preferă o super-surdină din care nu se înțelege […]
La plimbare, acompaniat de muzică bună
Astăzi am avut câteva chestii de rezolvat, așa că am ascultat din nou muzică pe drum. De data asta am folosit căștile cu care cânt pe scenă, custom-made cu 3 drivere de la Ultimate Sound, perfecte pentru temperaturi purtătoare de căciulă. Am trecut iar prin noul album Esperanza Spalding – Emily’s D+Evolution (recomandat de un […]
La plimbare prin Barcelona (4)
Știu că am fost inpardonabil de monosilabic în timpul excursiei ăsteia, dar vă rog să mă credeți că n-am avut timp să scriu mai deloc. Ar fi însemnat să pierd niște momente magice și nu mi-am permis. Sper că poveștile din fotografii au fost de ajuns. Asta e ultima tură, diseară vin acasă. Cu siguranță […]
La plimbare prin Barcelona (3)
P.S. Fredonez Barcelona lui Mercury de când am venit aici. Cred că e primul earworm care nu mă enervează.
La plimbare prin Barcelona (2)
P.S. Sunt din ce în ce mai fascinat. Și știam Barcelona din cărți…
La plimbare prin Barcelona (1)
P.S. Promit să reiau poveștile cu albumele pe care le ascult de îndată ce mă întorc. E frumos în Barcelona. Enjoy the pictures!