Trei albume bune din octombrie 2017
Dacă lunile trecute au fost destul de bogate în albume faine, din octombrie au rămas doar câteva frimituri rătăcite, greu de adunat într-un articol coerent. Mr. Robert Plant a mai scos un album mediocru, Mike Portnoy s-a încăpățânat să facă un disc excesiv de prost împreună cu alți grei (sub titulatura Sons of Apollo), iar […]
Despre pasiune și alți demoni, p.3
Povestea de mai jos e foarte sensibilă și n-a fost spusă niciodată, așa că vă rog să o tratați cu atenție. Punctul de vedere e absolut subiectiv, dar întotdeauna sincer. Am încercat să mă detașez un pic de evenimente și să judec cu mintea de acum, însă anumite fragmente au fost imposibil de privit dintr-un […]
Trei albume bune din septembrie 2017
Septembrie ce tocmai se încheie n-a fost lipsit de surprize plăcute, dar a lăsat loc și de niscava dezamăgiri. Albumul lui Tori Amos spre exemplu a intrat direct pe lista neagră, pe când alde Jack Johnson sau Ibeyi au revenit cu discuri faine, însă nu îndeajuns de faine cât să prindă top 3-ul meu lunar. […]
Despre pasiune și alți demoni, p.2
Toamna, 2000 Coveruri, coveruri și iar coveruri. Mare pasiune. Cântam de două ori pe lună în Pub 18, în Regie, și rareori în alte părți. Silviu Aioniță își denumise ansamblul BlueService în speranța că va reanima niște relicve ale blues-ului alb vechi, dar acum începea să-și extindă paleta, introdusese și niște rock’n’roll, ceva hard rock […]
Despre pasiune și alți demoni, p.1
Multă lume are impresia că artiștii se trezesc artiști peste noapte, iar efortul de a învăța un limbaj complet diferit este neglijabil. Acum câțiva ani, un fost coleg de generală m-a întrebat cu ce mă ocup, iar când i-am spus mi-a trântit un – “aaa, păi pe tine te doare la bască, tu te distrezi!” […]
Trei albume bune din august 2017
În Străinezia se lansează albume și vara, iar august-ul care tocmai ne face pa-pa a fost una dintre lunile bogate în goodies. N-am reușit să ascult ca lumea tot ce mi-am propus, mai sunt câteva albume care merită atenția, dar csf?-ncsf, timpul e limitat și sunt multe de făcut. Până una alta mi-am propus să […]
Cum să cumperi Peter Gabriel
Am mai făcut exercițiul ăsta anul trecut cu Radiohead. Acum a venit rândul unui alt artist pe care îl ascult de o viață. O să pun în listă doar albumele solo ale lui Peter Gabriel, ignorând complet prima parte a carierei lui, ca vocalist al trupei Genesis. So: Obligatorii So Discul care l-a făcut pe […]
Hoinar
privește cerul… by Dan Byron Prietenii mei se opriseră la vreo zece metri, pe colțul de la Romarta, și acum se hăhăiau. Adevărul e că imaginea era cel puțin ciudată. Părea că dau un autograf unui homeless. Nu-i dădeam, evident. Îi scriam pe o bucată de hârtie numărul meu de telefon. L-am cunoscut pe Dragoș […]
Cum a fost la Rock Werchter 2017
Belgienii sunt niște fraieri. Auzi la ei, să facă în fiecare an un festival de patru zile cu cele mai tari trupe ale momentului și peste 100.000 de plătitori! Eu în locul lor cu banii ăia aș pleca în vacanță și mi-aș băga picioarele, mai ales că e vară, nu? Păi de ce să am […]
Ion Aion – Spovedania unui preot ateu
Ion Aion (Ion cel Veșnic – o fi pseudonim, n-o fi? :)) a fost preot. Acum e scriitor. Sau sper că e. El se jură că nu mai scrie altă carte. Că a spus tot în Spovedania unui preot ateu. Că a pierdut tot scriind-o și nu mai are energie să se gândească măcar că […]
De unde îți iei mobilier pentru viniluri
Acum vreo patru ani scriam articolul ăsta, în care povesteam un pic despre istoria suporturilor audio și înălțam în slăvi vinilul. Între timp lucrurile au mai evoluat, industria a explodat, iar pârâtul disc de vinil a întrecut orice așteptări la vânzări. M-am bucurat de atunci încoace să găsesc o mulțime de albume reeditate, remasterizate, uneori […]
Tibi Ușeriu și ai lui 27 de pași
Nu le am cu alergarea. Adică alerg de două-trei ori pe săptămână câte 5-6 km, ca să mă mențin în formă, dar asta nu înseamnă că sunt vreun atlet. Ideea de maraton mi se pare absurdă. Cum să alergi 42 km, ai înnebunit? Și mai ales, pentru ce ai face-o? De la un anumit număr […]