Top 5 albume din 2015

Nu cred în topuri pentru că nu prea au cum să nu fie subiective. Sunt pe lumea asta niște critici grozavi, care au păreri pertinente și scriu articole super-profi, dar până și punctul lor de vedere e unul subiectiv, doar sunt oameni și trăiesc într-un anumit mediu, au acces la informații dintr-o anumită zonă, etc. Îmi place însă ideea de top 5 pentru că am întâlnit-o într-o carte foarte simpatică, High fidelity, scrisă de Nick Hornby (există și o adaptare cinematografică destul de bună) și pentru că mi se pare foarte straight, 5 poziții nu permit scăpări sau umpluturi . Am tot văzut în ultima lună tot felul de topuri prin tot felul de publicații și pe tot felul de site-uri și în general nu am fost de acord cu părerile respective, așa că, subiectiv vorbind și lăsând la o parte orice reîntoarcere eternă pentru votarea căreia aș putea fi considerat narcisist, iată părerea mea despre albumele lansate în 2015:

5. True Detective: Music From the HBO Series

True Detective, dincolo de faptul că e un super serial cu niște super actori, are și o coloană sonoră de-ți cade fața. Pentru sezonul 2 responsabilul șef numit T Bone Burnett a scris niște piese originale împreună cu Lera Lynn, o cântăreață de country care s-a transformat într-o junkie depresivă și super dark pentru film, și Rosanne Cash, fiica lui Johnny. În plus a adăugat niște Leonard Cohen, Nick Cave & the Bad Seeds, Bob Dylan, etc. Rezultatul e de excepție și nu înțeleg de ce albumul cu soundtrack-ul nu e băgat în seamă deloc, nici măcar în topurile cu muzici de film.
 
 

4. Grasscut – Everyone was a bird

Nici de Grasscut nu prea se vorbește, singurul top în care i-am găsit este cel al lui Tim Thornton (tobarul de la Fink). Adevărul e că e o trupă destul de obscură, iar în oceanul ăsta de informație tindem să ignorăm tot ce nu e supermarketat. Ascultați Everyone was a bird,vă asigur că e un masterpiece, altfel nu avea ce căuta în topul ăsta mic al meu, nu?
 
 
 

3. Melody Gardot – Currency of man

Melody Gardot e o tipă foarte interesantă, cu o poveste foarte nasoală. În 2003 a avut un accident – mergea pe bicicletă și a dat o mașină peste ea – care i-a schimbat complet viața, a ținut-o un an la pat și a lăsat-o cu o grămadă de sechele, inclusiv auditive (nu suportă sunetele puternice). S-a apucat să scrie muzică strict pentru terapie, fără nicio altă intenție (cel puțin în primă fază). Albumele ei sunt lente, ușor jazzy, ușor bluesy, foarte cool. Currency of man e hipnotic, addictive, super-atmosferic, cel mai fain disc al ei de până acum. Vă recomand să-l ascultați pe scule bune, sau dacă nu așa bune, măcar cu mulți bași.
 
 

2. Alabama Shakes – Sound & Color

V-am mai povestit despre ei și cu alte ocazii, n-o să mă mai lungesc și acum. Ce pot să mai adaug (după toate laudele vieții aduse solistei Brittany Howard și după ce m-am tot dat mare că i-am văzut live) este că albumul sună de înțepenești. Este masterizat de cel mai mare inginer de mastering de la ora actuală, Bob Ludwig, care le-a dat o patină vintage în care totul distorsionează, dar culmea, foarte plăcut.
 
 
 

1. Gaz Coombes – Matador

V-am mai recomandat pe la începutul anului Matador, însă nu v-am spus mai nimic despre el. Pe Gaz Coombes vi-l amintiți probabil de la Supergrass – era puștanul frumușel și nesuferit de la voce. Acum este adultul la fel de frumușel și nesuferit, dar cu multe nivele (muzicale) peste. În afară de voce, pe Matador a făcut aproape tot – a cântat la toate instrumentele (cu mici excepții), a semnat producția și mixajul. Masteringul l-a lăsat băieților mai mari – Bob Ludwig e vinovat și de data asta. Muzica e radioheadish (Dănuț spunea la un moment dat că albumul ăsta pare făcut din piesele care n-au intrat pe In Rainbows), art-rockish, very british, epic enough to be no.1, pe scurt highly recommended.
 
 

Audiție plăcută!